Domeniul de doctorat Știința Sportului și Educației Fizice este organizat în cadrul Școlii Doctorale de Geografie, Știința Sportului și Kinetoterapie care are ca misiune generarea şi transferarea cunoașterii către societate prin:
• formare academică, la cel înalt nivel de performanţă, a studentului doctorand cu scopul satisfacerii nevoii de dezvoltare intelectuală, profesională şi socială a acestuia, dar şi a nevoii de forţă de muncă specializată a societăţii;
• promovarea excelenței în procesele de cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer de cunoaștere către societatea românească, răspunzând astfel necesităţii de progres al acesteia.
• difuzarea cunoaşterii şi a culturii în societate;
• cooperarea naţională şi internaţională pentru îndeplinirea misiunii;
• inserţia şi reuşita profesională a absolvenţilor.
Principalele obiective vizate de către domeniul de doctorat Știința Sportului și Educației Fizice sunt următoarele:
Ob.1. optimizarea și eficientizarea programelor de pregătire bazate pe studii avansate;
Ob.2. stimularea, dezvoltarea capacității și capabilităților de cercetare, concomitent cu promovarea de direcții de cercetare noi;
Ob.3. dezvoltarea resursei umane implicate la nivelul ciclului de studii de doctorat;
Ob.4. internaționalizare și creșterea vizibilității la nivel național și internațional;
Ob.5. dezvoltarea unor competenţe suplimentare în domeniul cercetării ştiinţifice, cunoaşterea şi aplicarea metodologiei şi a tehnicilor de cercetare, deprinderea exerciţiului comunicării sau publicării la cel mai înalt nivel a rezultatelor cercetării, asumarea responsabilităţii de a elabora un program de cercetare, precum şi abilitatea de a aborda critic realizările altor cercetători.
Ob.6 formarea iniţială şi continuă specifică şi în alte ştiinţe conexe;
Ob.7 cercetarea ştiinţifică menită să asigure progresul în domeniul Științei Sportului Și Educației Fizice;
Ob.8. creşterea vizibilităţii domeniului prin intermediul unor manifestări adresate comunităţii ştiinţifice.
Activitatea de cercetare în care se vor implica studenții doctoranzi în domeniul Știința Sportului și Educației Fizice se va derula, în principal, conform urmatoarelor direcții:
- Factori de influență în procesul de optimizare al performanțelor sportive;
- Metode și mijloace de îmbunătățire a monitorizării sportivilor, în relație cu aspecte ale programării și planificării pregătirii;
- Cercetări privind efectul practicării exercițiilor fizice/programe de pregătire asupra sportivilor;
- Activitatea fizică în contextul impactului asupra societății.
- Sportul adaptat persoanelor cu nevoi speciale;
- Influenţa exerciţiului fizic în ameliorarea calităţii vieţii;
- Recuperare kinetoterapeutică postefort şi/sau posttraumatică;
- Kinetoterapia în diverse afecțiuni;
- Exerciţii/activităţi fizice cu caracter recreativ;
- Modalități de eficientizare a activității manageriale în organizațiile sportive;
- Importanța stimulilor mecanici produși de contracția musculară asupra arhitecturii și masei osoase;
- Relația dintre aportul nutrițional, activitatea fizică și rezistența osului;
- Aspecte ale utilizării kinetoterapiei la copii cu diverse afecțiuni;
- Cercetări privind efectele kinetoterapiei la persoane adulte în diverse patologii;
- Aplicații ale biomecanicii în sport.