OMEN nr. 4154 din 23.07.2018 - privind înființarea Domeniului de doctorat FARMACIE
Domeniul de doctorat FARMACIE face parte din Scoala Doctorala de Stiințe Biologice și Biomedicale, a IOSUD din Universitatea din Oradea – instituție de învățământ superior acreditată să organizeze studii universitare de doctorat în 22 domenii de doctorat, organizate în 7 Şcoli doctorale, atât la forma de învăţământ cu frecvenţă, cât şi la forma cu frecvenţă redusă.
Domeniul de Doctorat FARMACIE a apărut din nevoia de a descoperi, de a facilita și a disemina cunoștințe și cercetări, de a susține și promova performanța în cercetarea medicamentului, în toate domeniile care consideră aportul unor cunoștințe farmaceutice temeinice (optimizarea de formule farmaceutice cu potențial terapeutic, plante cu potențial terapeutic, metode de investigare a substanțelor active utilizabile în diverse terapii, studii preclinice/clinice care implica tratamentul medicamentos, studii farmacologice, biochimice, biologice, toxicologice etc.).
Totodată, un scop al Domeniului de Doctorat FARMACIE este de a contribui la formarea noi generații de cercetători cu standarde de înaltă calitate, mai întâi prin selecția potențialilor candidați la doctorat, apoi prin activități de predare, seminarii, evaluare, cercetare științifică. Pentru formarea doctoranzilor/cercetătorilor, Domeniul de Doctorat FARMACIE a reunit un colectiv de conducători de doctorat abilitați (până în prezent 6 la număr), buni profesioniști, cu inițiative, integritate academică și cu bune abilități de comunicare, și evident cu o relevantă vizibilitate internațională.
Domeniul de Doctorat FARMACIE are o curriculă care este continuu actualizată, armonizată și în concordanță cu cele ale altor universități din țară și din străinătate. Programul de studii universitare de doctorat cuprinde un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate de 12 luni și un program individual de cercetare științifică de 36 luni (însumând în total 4 ani).
În pregătirea studenților doctoranzi se urmărește realizarea activităţilor de pregătire avansată în Metodologia cercetării ştiinţifice (de la etică până la aspectele tehnice de prelucrare şi interpretare statistică, computerizată, a datelor), precum şi a celor din alte discipline conexe domeniului şi specialităţii Farmacie.
Pentru a crește calitatea și vizibilitatea națională și internațională a cercetării, a Domeniului de Doctorat FARMACIE și, implicit, a Universității din Oradea, s-au creat parteneriate cu școli doctorale din străinătate (Ungaria, Franța), dar și cu instituții universitare din România (Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București). În continuare, se dorește crearea de noi parteneriate și cu alte școli doctorale din universități de prestigiu din România și din străinătate.
Mediul de cercetare oferă doctoranzilor oportunităţi pentru dezvoltare personală, dar și specializarea prin formarea de grupuri/echipe de cercetare, participarea la proiecte aflate în desfăşurare, sprijin pentru publicarea în reviste de specialitate, creșterea vizibilitătii prin sesiuni de comunicări şi conferinţe științifice.
De asemenea, anual, Universitatea din Oradea dispune de utilizarea unor fonduri pentru cercetare și acordă burse doctoranzilor, pe baza unor criterii stabilite prin metodologii proprii, pentru ca aceștia să fie stimulați în activitatea de cercetare și să dispună de facilitățile necesare pentru ca rezultatele cercetărilor lor să fie publicate în reviste/jurnale cât mai bine cotate.
Aspecte care particularizează domeniul de doctorat Farmacie
- Cotutele internaționale (Ungaria)/ naționale (UMF „Carol Davila” București, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad), sau în cadrul aceleiași școli doctorale, între domeniile Medicină/Farmacie, Farmacie/Biologie, Medicină dentară/Farmacie.
- Îndeplinirea cu mult peste a standardelor minimale actuale (conform CNATDCU) de către 5 dintre cei 9 conducătorii de doctorat ai domeniului Farmacie.
- Comisii de îndrumare în care sunt cooptate cadre didactice din varii domenii (farmacie, medicină, biologie, informatică, chimie, etc.), cu competențe în domeniul temei respective de cercetare.
- Multi- și interdisciplinaritatea temelor de doctorat.
- Cercetările sunt orientate către progresului farmaceutic, asigurând transpunerea rezultatelor experimentale în aplicații clinice relevante și terapii eficiente pentru pacienți
- Activități didactice desfășurate de numeroși studenții doctoranzi conform contractului cu școala doctorală, dar și la plata cu ora.
- Număr mare de lucrări indexate Web of Science a studenilor doctoranzi, cu factor de impact mare (cei mai mari factori de impact din tot IOSUD UO).
Centre de cercetare și laboratoare de cercetare

