Universitatea din Oradea

Domeniul de doctorat Sociologie este autorizat la Universitatea din Oradea din 2009. În cadrul domeniului activează 6 coordonatori de doctorate cu competențe și expertiză în cele mai variate arii ale științelor sociale. La 1 ianuarie 2019 erau înmatriculați 60 studenți doctoranzi în Sociologie aflați în diverse etape de elaborare a tezei de doctorat.

Colectivul domeniului de doctorat încurajează abordările inter- și transdisciplinare- ale temelor de cercetare, investigațiile robuste din punct de vedere metodologic și monitorizează permanent respectarea standardelor etice în cercetare doctorală.

Doctoratul în sociologie la Universitatea din Oradea poate fi științific, axat pe cercetarea științifică avansată, care produce contribuții semnificative și originale la dezvoltarea cunoașterii în domeniu, sau profesional, centrat pe discipline profesionale și pe cercetare aplicată. Programul universitar de doctorat în sociologie durează de regulă 3 ani, beneficiază în fiecare an de un anumit număr de granturi de studii guvernamentale și de burse de studiu și se finalizează cu titlul științific de doctor în urma susținerii cu succes a Tezei de Doctorat de către studentul doctorand. În afara burselor guvernamentale, în ultimii ani un număr semnificativ de studenți doctoranzi au beneficiat de burse doctorale prin intermediul programelor POSDRU. De-a lungul celor trei ani de pregătire studentul doctorand beneficiază de supervizarea coordonatorului de doctorat și de sprijinul comisiei de îndrumare alcătuită din cadre ale Facultății de Științe Socio-Umane. Prin programul de pregătire universitară avansată studentului i se asigură participarea la cursuri de pregătire metodologică în domeniu, alte cursuri avansate în domeniu, fiind încurajat să participe la proiecte de cercetare, și să-și materializeze rezultatele cercetării prin publicații și participări la reuniuni științifice.

×

Meniu


TOP