Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 3018 din 13 ianuarie 2025 privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor, Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 78 din 29 ianuarie 2025 - ANEXE WORD - aplicabile pentru studenții doctoranzi înmatriculați la studii universitare de doctorat începând cu anul universitar 2025-2026:
Standardele naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor pentru domeniul de doctorat Agronomie așa cum sunt prevăzute în anexa nr. 14 - Comisia de ingineria resurselor vegetale și animale, a OMEC nr. 3018 din 13 ianuarie 2025, după cum urmează:
Standarde naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor
În vederea acordării titlului de doctor este necesară și obligatorie îndeplinirea următoarelor standarde minimale:
Principii generale:
- Teza de doctorat este o lucrare originală, elaborată conform cerințelor stabilite de IOSUD prin regulamentul propriu.
- Standardele minimale sunt satisfăcute doar dacă este îndeplinit fiecare criteriu.
- IOSUD-urile pot prevedea în regulamentele proprii criterii și standarde suplimentare în funcție de specificul activității și strategia fiecăreia.
- Studentul doctorand își asumă respectarea normelor de etică în cercetare și în publicarea rezultatelor și răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat
|
Nr. Crt. |
Denumirea criteriilor |
Standarde minimale |
|
1. |
Lucrări ştiinţifice in extenso din tematica tezei, tip "article", realizate în perioada de doctorat, în calitate de prim-autor, susţinute la conferinţe/ simpozioane de specialitate şi publicate (online/ open acces sau tipărite) în reviste/volume ştiinţifice cu selecţie peer review, indexate în baze de date de nivel SCOPUS, IEEE, ELSEVIER, CABI, AGRICOLA, DOAJ, ENGINEERING VILLAGE etc. Lucrările sunt referite explicit în teză şi în lista de publicaţii. |
2 |
|
2. |
Lucrări ştiinţifice in extenso din tematica tezei, tip "article", realizate în perioada de doctorat, publicate în reviste de specialitate indexate/cotate WOS (Clarivate Analytics), tipărite sau online/open acces, ca prim autor/autor corespondent. Lucrările sunt referite explicit în teză şi lista de publicaţii. |
1*) |
|
Rapoartele de cercetare (min. 3), corespondente cu tema tezei de doctorat, susţinute în faţa comisiei de îndrumare şi integritate academică, se arhivează într-un repozitoriu al Şcolii Doctorate împreună cu procesul-verbal semnat de membrii comisiei şi fac parte din dosarul tezei. Calitatea acestora este în responsabilitatea conducătorului de doctorat şi a comisiei de îndrumare şi integritate academică. *) Depăşirea numărului de articole la criteriul 2 determină diminuarea corespunzătoare a celor de la criteriul 1, dar nu şi invers. Se admite autor corespondent dacă prim autor este conducătorul de doctorat. Articolele publicate din tematica unei teze de doctorat nu pot fi valorificate de doi sau mai mulţi doctoranzi ca autori principali |
||
Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5110 din 17 septembrie 2018 privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea diplomei de doctor, Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 817 din 24 septembrie 2018, Valabile începând cu anul universitar 2018-2019:, după cum urmează:
În vederea acordării titlului de doctor este necesară îndeplinirea următoarelor standarde minimale:
- publicarea in extenso a minimum trei lucrări, din tematica tezei, în reviste sau volume ale conferințelor naționale sau internaționale, indexate (BDI);
- doctorandul trebuie să fie prim-autor/autor corespondent la cel puțin două dintre lucrările publicate din tematica tezei, iar una dintre cele trei lucrări necesare poate fi echivalată cu o cerere de brevet de invenție național, înregistrată la OSIM, din tematica tezei;
- bazele de date internaționale (BDI) recunoscute sunt următoarele: Scopus, IEEE Xplore, Science Direct, Elsevier, Wiley, ACM, DBLP, Springerlink, Engineering Village, Cabi, Emerald, CSA, Compendex, INSPEC, Thomson Reuters Master Journal List, DOAJ și AGRICOLA.
Regulament privind finalizarea studiilor universitare de doctorat - de la pag. 15

